Anul 2006 - cifre si realizari



 


"Nature in Snapshots" - Cisna, Polonia, 3 - 12 septembrie 2007


 

În perioada 3 – 12 septembrie 2007, asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21” a participat, în calitate de partener, la desfăşurarea proiectului „Nature in Snapshots”, organizat de asociaţia poloneză „Stowarzyszenie Inicjatyw Niemozliwych - Motyka” şi având ca temă educaţia pentru protecţia mediului înconjurător.

Schimbul de tineri a reunit 19 participanţi din 3 ţări europene: Polonia - Stowarzyszenie Inicjatyw Niemozliwych „Motyka”, coordonator principal al proiectului Pawel Piatkowski, Germania - Europa-Direkt e.V. Dresden, coordonator Jana Schiffner şi România - Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 - coordonator Ioana Ţica-Horvath. Alături de coordonatorul grupului, APDD – Agenda 21 a fost reprezentată de alte cinci persoane, voluntari în cadrul proiectelor „Observatorul Instituţiei Prefectului”, respectiv „Avocatul Elevului”, desfăşurate de asociaţie: Andra Stănescu, Florina Pavel, Alexandra Macarie, Olivia Leu, Oana Drăguşin.

Proiectul a urmărit lansarea unor discuţii pe teme legate de poluarea mediului înconjurător, în special cauzată de fiecare individ în parte, şi de soluţiile posibile ce se pot adresa aceastei probleme. Mai mult, au fost elaborate o serie de materiale ce vor servi la diseminarea rezultatelor proiectului, şi anume: două spoturi video ce abordează lipsa de consideraţie pentru natură şi urmăresc responsabilizarea publicului, un calendar ce cuprinde imagini realizate de participanţii la proiect, ce evidenţiază aspecte din natură, şi o piesă de teatru având ca subiect, de asemenea, protecţia mediului. În acest scop, participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri distincte cărora le-a fost acordat, pe parcursul mai multor zile, un anumit interval de timp în care să-şi desfăşoare activitatea. Pe parcursul întâlnirilor în echipele restrânse, tinerii şi-au putut dezvolta capacitatea de cooperare şi exersa răbdarea şi creativitatea. Rezultatele au fost prezentate în ultima zi, urmând a fi, acolo unde este posibil (spoturile video, calendarul), multiplicate şi distribuite tuturor participanţilor, pentru a asigura diseminarea lor.

Conform unui program bine stabilit, tinerii au participat la ateliere de creaţie, jocuri de rol, exerciţii de cunoaştere reciprocă, dezbateri şi discuţii, în cadrul cărora au practicat lucrul în echipa şi şi-au demonstrat deschiderea şi spiritul creativ. De asemenea, aceştia au avut posibilitatea de a cunoaşte aspecte legate de cultura ţărilor participante, în cadrul serilor culturale organizate de fiecare dintre cele trei echipe naţionale. Au fost organizate, în trei zile, excursii pe munte, prilej atât de cunoaştere a peisajelor naturale din regiune cât şi de socializare. S-a încercat, în cadrul fiecărei activităţi, ca echipele naţionale să fie amestecate, astfel încât participanţii să intre cât mai mult în contact cu reprezentanţii ai celorlalte organizaţii.

Proiectul şi-a atins cu succes obiectivele, fapt dovedit de calitatea materialelor realizate şi de legăturile stabilite între participanţi, ce au propus depunerea, în viitor, a unor noi proiecte în care să fie incluse, printre altele, şi cele trei organizaţii.

   

 

 

• peste 18000 de beneficiari ai proiectelor derulate;

• peste 50 de apariţii media;

• 20 de multiplicatori instruiţi despre folosirea instrumentelor pentru educaţie pentru drepturile omului: manualele Compass, Compasito şi Gender Matters;

• realizarea sondajului „Opinia cetăţenilor despre calitatea mediului din Bucureşti;

• 18 activităţi din manualul de educaţie pentru drepturile omului – Compasito – au fost traduse, dintre care 13 au fost adaptate de facilitatori în cadrul a 134 de worlshop-uri, la care au participat peste 380 de elevi din cele 6 şcoli selectate;

• publicaţia de tip Companion a fost publicată în 300 de exemplare;

• realizarea Strategiei naţionale de educaţie pentru drepturile omului / copilului în şcoli, cu participarea elevilor, profesorilor, educatorilor, experţilor în domeniul drepturilor omului;

• a fost creat un proiect, care să fie discutat în comisia naţională de aprobare a Calendarului activităţilor extraşcolare a MECTS pentru introducerea Scolii de vară “Avocatul elevului - promotor al drepturilor copilului în ethosul şcolar”;

• 15 instituţii şi autorităţi publice au fost evaluate din punctul de vedere al calităţii serviciilor pe care le oferă cetăţenilor, şi totodată acestea au elaborat primul model de standarde de calitate pentru serviciile publice din România;

• peste 100 de funcţionari publici au participat la elaborarea Cartei Cetăţenilor;

• 10.000 de beneficiari ai unor servicii de calitate oferite de instituţiile / autorităţile publice care au elaborat Carta Cetăţenilor;

• 5 emisiuni radio, în cadrul Dosarelor Integrării Europene, realizate de SRR;

• 2.000 de fluturaşi 1.000 de postere folosite în activităţile de informare care s-au adresat cetăţenilor;

• distribuirea a 3.000 de exemplare a compendiumului cu Carta Cetăţenilor.

 


Agenda21 © 2006